VIDEO! Comune distruse de apele dezlănțuite

Au fost patru zile de coșmar, la Botoșani. Apele s-au dezlănțuit și au măturat tot ce le-a ieșit în cale. Oameni disperați, au fost luați cu tot cu copii și mutați de salvatori, în locuri sigure. Zeci de gospodării au fost inundate, iar mai multe terenuri și drumuri județene și comunale, au fost distruse. Potopul a trecut, iar de astăzi oamenii trebuie să își ia viața de la capăt și să clădească ce apa le-a distrus.

A fost un peisaj al groazei în multe localități din județ dar și în municipiul Botoșani. Au fost zone unde precipitațiile au fost de 78 de litri pe metru pătrat, dar recordul a fost înregistrat în satul Drislea, comuna Trușești, unde precipitațiile au fost de 107 litri pe metru pătrat.

Apele au făcut prăpăd în 42 de unități administrativ teritoriale. Prefectul județului, însoțit de comandatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, au mers în localitățile afectate pentru a vedea în ce măsură este nevoie de sprijin.

În cursul zilei de sâmbătă au fost evacuate 22 de persoane, dintre care 11 copii.În permanență pompierii militari și voluntari au intervenit cu utilaje speciale pentru a scoate apa din casele și gospodăriile oamenilor . Pompierii au intervenit și pentru salvarea unui bărbat din Blândești care a rămas captiv pe imașul comunei, după ce pârâul Burla a ieșit din matcă.

Duminică, au fost emise avertizări hidrologice referitoare la posibile creșteri de debite și niveluri pe mai multe râuri. Pentru a evita un dezastru, cinci stâni cu 1.800 de animale au fost evacuate din zona Baranca. În comuna Lunca, apa a făcut prăpăd.

În teren a ieșit și vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta. Acesta a supravegheat activitatea angajaților Direcției Județene de Drumuri și Poduri care au scos utilajele din baze.

Cele mai afectate localități au fost Dângeni, Coșula și Copalau. Pe tot parcursul weekend-ului au intervenit peste 600 de salvatori, pompieri, voluntari, jandarmi și polițiști.

 

Citeste si:

Facebook Comments