VIDEO! Curge asfalt pe drumurile județene

Începe să se toarte astfel pe drumurile județului. De ieri au debutat lucrările de modernizare a DJ 208 H Baisa – Corni, iar pe listă sunt mai multe porțiuni de drumuri județene. Potrivit conducerii Consiliului Județean Botoșani și în acest an se va proceda la fel ca anul trecut: județul va fi împărțit pe două zone de lucru, cea de nord și cea de sud, pentru ca lucrările să se poată desfășura concomitent.

În toată acestă perioadă extrem de dificilă avem și ceva vești bune, care privesc infrastrictura județului. De ieri utilajele au fost scoase și au început lucrările de reparații pe drumurile județene programate pentru anul 2020. ca și anul trecut județul va fi împărțit pe două zone de lucru, de nord și de sud, astfel încât lucrările să se poată desfășura în același timp.


Lucrările au început la drumul care face legătura dintre localitatea Baisa și comuna Corni.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta anunță că în zilele următoare vor demara ,lucrările si pe zona de nord a judetului.
Pe lângă aceste lucrări de reparații și întreținere au fost semnate contractele, iar în perioada următoare vor demara și lucrările pentru stabilizarea, consilidarea și modernizarea DJ 293, Dumeni–Havârna și Consolidare versant şi modernizare DJ 296, Roma-Nicșeni. Cele două proiecte sunt derulate prin Compania Națională de Investiții.

Totodată, vicele Dorin Birta a anunțat că în acest an vor fi duse la bun sfârșit și lucrările de la Drumul Prăjeni spre limita de județ.

Citeste si:

Facebook Comments