VIDEO!  Directori schimbați la Botoșani

VIDEO! Directori schimbați la Botoșani

A debutat valul schimbărilor în instituțiile deconcentrate din Botoșani. Doi șefi de instituții, numiți în perioada guvernării PSD, au rămas fără funcții. Unul dintre aceștia este șeful de la Registrul Auto Român, Remus Dulgheru. O altă instituție care are șef nou este Oficiul Județean Poștal, care până de curând a fost condusă de Vica Purice. Cine sunt noii conducători ai celor două insitutții vedeți în cele ce urmează.

Bate vântul schimbării în instituțiile din Botoșani. Cum era de așteptat, Guvernul liberal începe să își impună membrii de partid acolo unde se pot fac numiri, și unde posturile nu au fost obținute prin concurs. Una dintre schimbările perfectate recent este la Registrul Auto Român.

Social democratul Remus Dulgheru a condus RAR-ul timp de aproape patru ani. Acesta a fost însă schimbat iar în locul lui a fost numit liberalul Cătălin Boboc, consilier local PNL. Boboc era angajat în cadrul RAR.

O altă schimbare s-a produs și la Oficiul Județean Poștal.

Nelu Știr, noul director de la Poștă susține că nu mai cochetează cu politica iar experiența este cea care l-a propulsat în funcția de director.
În perioada următoare urmează ca și la celealte instituții deconcentrate să se producă modificări la structura de conducere.

Citeste si:

Facebook Comments