VIDEO! Doi bătrâni şi o poveste sfâşietoare

Doi bătrâni, trecând singuri prin greutăţile vieţii. Maria Sacu, la 70 de ani, este îngrijită de soţul ei. Femeia este imobilizată la pat şi de parcă viaţa nu ar fi lovit-o destul, aceasta este şi nevăzătoare. Cei doi trăiesc într-o casă fără curent electric şi în condiţii de trai nu tocmai decente. Viaţa lor nu este deloc uşoară, iar dintre cei patru copii pe care îi are, doar unul a venit să îi sară în ajutor.

Familia Sacu din satul Berza, comuna Santa Mare, duce o viață cumplită. Bunica Maria, la 70 de ani este imobilizată la pat și nu vede. Femeia este îngrijită de către partenerul ei, Pavel.

Cei doi trăiesc într-o casă extrem de sărăcăcioasă, care nuare nici măcar curent electric. Bătrâna are patru copii, însă dintre toți doar unul a rămas alături de ea. Și el la rândul său are un copil în Spania de care îi este foarte dor. Ceilalţi copii ai bătrânei sunt plecaţi departe.

Femeia nu se poate deplasa şi nici nu poate vedea, dar are o memorie excelentă. Ea este foarte lucidă şi îşi aduce aminte orice detaliu.

Singurul lucru pe care bunica şi-l doreşte este să poată vedea din nou.
Pavel este unul din cei patru fii, care a reuşit să ajungă acasă pentru a-i fi alături mamei sale.

Persoana care o îngrijeşte pe femeie este partenerul ei de viață, care are 74 de ani. Și el are probleme de sănătate, dar se străduie să îi ofere femeii ce poate mai bun.

Situaţia lor a fost depistată cu ajutorul asistentei sociale, Mariana Doduc, care a auzit de la colegii săi de această familie. Astfel a hotărât să înfiinţeze o asociaţie care se ocupă de cazurile sociale defavorizate.

Această familie trăieşte din pensia bătrânului, dar care este foarte mică, iar ea deţine doar un ajutor social, mic de altfel. Nici băiatul nu are un venit constant.

Citeste si:

Facebook Comments