VIDEO! Doi elevi botoşăneni au fost eliminaţi din Bac

O nouă zi, alte emoţii. După ce luni a fost susţinută prima probă a Examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu, astăzi elevii au avut proba obligatorie în funcţie de profil. Cei de la profilul real au avut examenul la matematică, iar cei din cadrul profilului uman au avut examen la istorie. Printre cei peste 3.000 de candidaţi s-au numărat şi doi elevi care au încercat să copieze, dar au fost surprinşi de profesorii examinatori şi eliminaţi din examen.

Obişnuiţi deja cu ceea ce înseamnă un examen important, astăzi absolvenţii de liceu nu au mai avut mari bătăi de cap. Fiind totuşi încă în febra examenelor, elevii au susţinut astăzi a doua probă a Examenului de Maturitate. Proba de astăzi a fost cea obligatorie în funcţie de profil. Adică, ori la matematică pentru cei de la real, ori la istorie pentru umanişti. Pentru această probă s-au înscris 3.090 de candidaţi, dintre care 84 nu s-au prezentat.

mai mulţi elevi spun că testele tip antrenament pe care Ministerul Educaţiei le-a pus la dispoziţia acestora au fost de mare ajutor.

Doi dintre cei peste 3.000 de candidaţi la cea de a doua probă a Bacalaureatului au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Este vorba despre doi absolvenţi ai Liceului Centrul de Studii “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, care susţineau examenul la Colegiul Naţional “A.T. Laurian”. Unul dintre elevi avea asupra sa mijloace electronice, iar celălalt a fost surprins copiind. Astfel că aceştia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Mâine va avea loc ultima probă a Bacalaureatului. În funcţie de profil şi specializare, absolvenţii au putut alege la ce să dea Examenul.

Citeste si:

Facebook Comments