VIDEO! Doi medici botoşăneni, testați pozitiv pentru Covid-19

Botoşănenii se pare că au înţeles în mod greşit măsurile de relaxare adoptate de autorităţi şi de ceea ce ne temeam nu am scăpat. Covid-19 face în continuare victime în rândul cadrelor medicale, iar la Botoşani, doi medici au fost depistaţi cu Coronavirus. De ieri şi până astăzi, Direcţia de Sănătate Publică a declarat că s-au înregistrat alte 9 cazuri de infectări.

Doi medici s-au infectat cu SARS-COV-2. După ce de aproape o lună de zile Spitalul Judeţean “Mavromati” din Botoşani nu a mai înregistrat îmbolnăviri pe linia personalului medical, situaţia s-a schimbat radical în ultimele 24 de ore. Este vorba despre doi medici interniști, care s-au infectat cu Coronavirus. Şi anume, medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi de un medic cardiolog, care efectuează gărzi pe secţia de Cardiologie a unităţii sanitare.

Cei doi s-au simţit rău în weekend, prezentând, de altfel, şi simptome specifice pentru Covid-19. Luni, cadrele medicale s-au prezentat la spital, unde au fost testate. Rezultatele testelor au fost, din păcate, pozitive în ambele cazuri. Cei doi medici au fost internaţi pe secţia de Boli Infecţioase. În cazul personalului medical, depistat pozitiv, se efectuează anchete epidemiologice.

Situaţia nu este tocmai roz nici la nivelul județului Botoșani. Şi asta pentru că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au raportat încă 9 îmbolnăviri cu SARS-COV-2, numprul total al cazurilor ajungând la 1.020. Aproape 70 de botoșăneni infectați cu noul coronavirus au decedat. Şi la nivel naţional numărul este în creştere.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, alţi 388 de români au fost declaraţi pozitiv. 26.970 cetăţeni au fost sau sunt şi în continuare purtători ai virusului Covid-19. Dintre aceştia, 20.970 au fost externaţi. Din 20.970 pacienţi externaţi, 19.050 s-au vindecat, iar 1.091 români asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Citeste si:

Facebook Comments