VIDEO! Elevii fumează într-o veselie! Campanie neglijată de licee

De Ziua Internațională fără tutun, pe 15 noiembrie, un medic botoșănean lansat o provocare către unitățile de învățământ. Din dorința de a-i determinat pe tineri să se lase de fumat, Corneliu Saradan, medic la Direcția de Sănătate Publică, a gândit un concurs denumit ”Școala cu cei mai mulți elevi nefumători”. Provocarea a eșuat căci termenul limită de înscriere a expirat și nici măcar o unitate de învățământ nu a intrat în joc.

Că fumatul este nociv, o știm cu toții, iar tinerii sunt cei care ar trebui să fie conștienți că fumatul în perioada adolescenței prezintă un risc crescut. Organismul este în creștere iar riscurile sunt mai mari decât la un adult. Direcția de Sănătate Publică a tot desfășurat sesiuni de informare antifumat printre elevi, însă acestea nu au dat rezultatele scontate.

În luna noiembrie a anului trecut, medicul Corneliu Saradan a gândit o campanie interactivă. Acesta a pus la bătaie un premiu de 100 de lei și o diplomă, pentru ”Școala sau liceul cu cei mai puțini fumători”.

Până pe 1 decembrie, unitățile de învățământ ar fi trebuit să se înscrie în concurs iar mai apoi, elevii ar fi trebuit să completeze un chestionar în care să precizeze dacă sunt sau nu fumători. După această etapă ar fi urmat o perioadă de supraveghere. Din păcate însă planurile s-au dus pe apa sâmbetei.

Deși concursul nu a avut succes, medicul își propune în continuare să organizeze campanii în școli pentru a explica elevilor riscurile la care se expun dacă fumează.

Conform unui studiu efectuat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, aproape 50% dintre elevii botoșăneni au fumat măcar odată.

Citeste si:

Facebook Comments