VIDEO! Femeie găsită moartă în casă

Descoperire macabră în municipiul Botoșani. O femeie de aproximativ 70 de ani a fost găsită fără suflare în propriul apartament, situat pe strada Săvenilor. Alarma a fost dată de o vecină, care a simțit un miros puternic pestilențial. La fața locului a ajuns și un echipaj de la serviciul Județean de Ambulanță, care a constat decesul. Cel mai probabil moartea botoșănencei a survenit în urmă cu aproximativ o săptămână.

Ieri dimineață o femeie care locuiește la etajul al doilea dintr-un imobil de pe strada Săvenilor a mers până la apartamentul copiilor săi, situat la etajul patru pentru a-l aerisi. Când a deschis însă geamurile, botoșănencei i s-a făcut rău din cauza mirosului extremd e puternic care venea din aprtamentul situat la al treilea etaj. Femeia a sunat la ușă însă nimeni nu i-a răspuns. Pentru că nu știa nimic de vecina care locuia singură în acel apartament, botoșăneanca a sunat la 112.

La imobilul de pe strada Săvenilor a ajuns un echipaj de poliție ar și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. Cadrele medicale nu au mai putut însă decât să constate decesul femeii. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost găsit întruna din camere, lângă pat.

Se pare că femeia decedată suferea de afecțiuni cardiace. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.

Citeste si:

Facebook Comments