VIDEO! Femeie moartă lângă Pacea

Descoperire macabră duminică dimineață în păduricea de la Pacea. Un botoșănean care se plimba prin zonă a găsit cadavrul unei femei.
Bărbatul a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, care nu a putut însă decât să constate decesul.


Duminică dimineață un apel la 112 făcut de un botoșănean, anunță că în păduricea de la Pacea a fost găsită o femeie care era întinsă inconștientă la pământ. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Județean de ambulanță, însă cadrele medicale nu au mai putu decât să constate decesul femeii, care cel mai probabil survenite cu multe ore înainte. În aceste condiții, la locul indicat s-au deplasat criminaliștii care au declanșat o anchetă.

Medicii legiști urmează să stabilească cauza exactă a morții femei, însă din primele investigații se pare că acesta nu a fost victima vreunei fapte comise cu violență.

Citeste si:

Facebook Comments