VIDEO! Fetiţă opărită, trimisă în stare gravă la Iaşi

Panică într-o familie din comuna Mihai Eminescu. Un copil de doar doi ani de zile a ajuns în stare gravă la Iaşi, după ce a căzut duminică seară într-o cadă cu apă opărită. Mama voia să îmbăieze fetiţa, însă pentru un moment a plecat din cameră şi a găsit bebeluşul căzut în cadă. Tatăl a transportat-o la Spitalul de Pediatrie, însă medicii de acolo au decis transferarea sa la Spitalul de Arşi din Iaşi.

O fetiţă de doi anişori, din comuna Mihai Eminescu, a ajuns în stare gravă la Iaşi, la Spitalul de Arşi. Asta după ce duminică seară, când mama voia să îi facă baie, copila a căzut de pe pat în cădiţa cu apă clocotită. Femeia a încălzit apa şi a turnat-o în cădiţă.

Pentru un moment, aceasta a plecat din cameră pentru a aduce apă rece să facă apa pentru baie la temperatura potrivită. Când s-a întors în cameră a avut un şoc imens. Fetiţa era căzută în cadă. Deşi a fost scoasă imediat, iar tatăl fetiţei a dus-o de urgenţă la Pediatrie cu maşina personală, starea s-a era destul de gravă.

Copilul era extrem de speriat şi plângea, iar cadrele medicale au decis să fie dusă la Iaşi, deoarece avea arsuri de gradele doi şi trei pe aproximativ 23% din corp. O Ambulanţă a preluat pacienta şi a transferat-o până la limita judeţului. De acolo a fost luată de o Ambulanţă din Iaşi.

Pentru evitarea unor astfel de accidente casnice, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Botoşani au lansat o campanie de informare.

Pe lângă acestea, salvatorii le mai recomandă părinţilor să pună în locuri inaccesibile sau la înălţime orice vas cu conţinut fierbinte, chiar şi după ce a fost luat de pe foc. Copilul nu trebuie lăsat nesupravegheat în preajma aragazului. Indicat ar fi ca accesul la plită sau soba fierbinte să fie îngrădit.

Chibriturile, brichetele şi alte surse de foc, care ar putea declanşa un incendiu, nu trebuie lăsate la îndemâna copilului. Aceştia le-ar putea considera a fi jucării.

Citeste si:

Facebook Comments