VIDEO! Gabriel și-a împărțit cadourile cu nevoiașii satului

Bogăția sufletească este mai prețioasă decât orice avere. Iar Gabriel, un puști de numai 6 ani greu încercat de viață a dovedit din plin acest lucru. După ce a pierdut tot ce avea în urma unui incendiu, micuțul Gabriel a împărțit toate ajutoarele primite, cu ceilalți copii din sat, oferindu-le cel mai frumos cadou de 1 iunie și o lecție aparte de omenie și solidaritate.

Gabriel este un copil de șase ani din satul Popeni, comuna Brăești. A trăit mereu în sărăcie dar saptămâna trecută viața i-a dat o lovitură cruntă. Casa în care locuia cu părinții a ars din temelii. Incendiul i-a făcut scrum și singura pereche de adidași pe care spera să o încalțe în prima zi de școală. Impresionați de lacrimile copilului,oameni din toată țara au donat încălțăminte dar și numeroase alte lucruri pentru Gabriel și familia sa greu încercată. De ziua Copilului, puștiul de 6 ani a făcut însă un gest magic. S-a gândit să împartă ceea ce a primit și cu alți copii nevoiași din sat.

Gabriel a fost susținut de părinți. Mama acestuia l-a ajutat să pregătească pachetele cu daruri și pentru celelalte familii din sat.

După ce a pregătit jucării, încălțăminte, haine dar și alte daruri, Gabriel s-a îmbrăcat frumos și s-a dus ajutat de rude să le ofere celor care au nevoie la fel ca el.

Micuții au fost impresionați de gestul lui Gabriel. Într-o lume a sărăciei au primit o mână de ajutor și au fost ajutați de un alt copil încercat de soartă, să zâmbească și să se bucure de 1 iunie.

Mai mult decât atât Gabriel a împărțit un tort, primit cadou de ziua copilului cu ceilalți micuți din sat.

Gabriel a primit ajutoare din toată țara și mulți oameni de bine speră să-i refacă casa distrusă de incendiu.

Citeste si:

Facebook Comments