VIDEO! Înălţarea Domnului, sărbătorită în condiţii speciale

După 40 de zile de la Sfânta Înviere a Domnului, creştinii sărbătoresc Înălţarea la Ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos. Această zi este marcată de o semnificaţie profundă, dar şi de câteva tradiţii şi obiceiuri pe care enoriaşii obişnuiesc să le urmeze. De asemenea, astăzi se cinstesc şi eroii neamului românesc.

Înălţarea Domnului la Ceruri mai este cunoscută şi drept “Ispasul” sau “Ziua Eroilor”. Astăzi, la toate Bisericile din judeţul Botoşani, la ora 12 au sunat clopotele în cinstea bravilor eroi. Potrivit istoriei ortodoxe, Ispasul ar fi fost cel care a asistat la ridicarea la Ceruri a Domnului şi a sufletelor celor trecuţi la nefiinţă.

Astăzi, creştinii au fost prezenţi la Biserică doar că în condiţii mai speciale impuse din cauza restricțiilor cauzate de coronavirus. Oamenii au purtat măşti, mănuşi, au stat la distanţă unul de altul şi Sfânta Slujbă s-a putut desfăşura doar afară. De asemenea, au fost făcute pomeni pentru cei trecuţi la nefiinţă.

Astăzi credincioşii se salută cu “Hristos S-a Înălţat” şi “Cu adevărat că S-a Înălţat”. Formulă ce datează de ani buni în istoria creştinismului.

Această sărbătoare religioasă s-a petrecut la 40 de zile de la Învierea Mântuitorului. După ce Iisus Hristos a Înviat şi S-a arătat ucenicilor,S-a Înălţat la ceruri de pe Muntele Măslinilor din Betania.

Pe lângă motivele importante ale ridicării la Ceruri a Domnului, creştinii ortodocşi ţin la anumite tradiţii şi obiceiuri.

La fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile. Eroii s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creştine.

În vechime, această zi era sărbătorită odată cu Rusaliile la 50 de zile după Învierea Domnului. Urmând ca din secolul IV sau V să fie celebrată separat.

Totodată, tradiţiile spun că enoriaşii îşi puneau la brâu frunze de nuc, deoarece se spune că şi Iisus ar fi avut în momentul Înălţării. De asemenea, şi fermierii au câteva obiceiuri. Vitele sunt lovite cu frunze de leuştean pentru a fi ferite de boli, pentru a se îngrăşa şi să fie voioase. Se zice că cine moare în această zi, ajunge direct în Rai.

Citeste si:

Facebook Comments