VIDEO! Încă o șansă pentru Drumul Strategic

Încă o încercare pentru Drumul Strategic. Săptămâna viitoare vor fi deschise ofertele pentru cea de-a patra licitație, iar șefii de la județ cred că de această dată va fi desemnată și o firmă câștigătoare care se va ocupa de modernizarea celor 106 kilometri de drum ce străbat 11 comune din județul Botoșani.

Șefii de la Consiliul Județean sunt optimiști și sunt convinși că de această dată va fi desemnat un câștigător la licitație, iar în toamnă va fi semnat și contractul de execuție a lucrărilor. Suma alocată pentru aceste lucrări este de 100 de milioane de euro.

Lucrarea a fost împărțită în trei loturi. Astfel, primul lot al drumului strategic, care trece prin Șipote județul Iași, limita de județ, localitatea Rediu, comune Răuseni și Călărași se întinde pe o lungime de 29, 212 kilometri. La acesta se mai adaugă distanța de aproape 10 kilometri dintre Dângeni și Mihălășeni.

Al doilea lot, care este și cel mai mare, cuprinde localitățile Răuseni- Todireni – Albești – Trușești – Dângeni și Hănești are o lungime de 51,195 de kilometri. Lotul al treilea care are o lungime de 25,859 de kilometri, în cepe din DN 29 D, și trece prin Blândești- Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești și Todireni.

Citeste si:

Facebook Comments