VIDEO! Încrezători după a treia probă

S-au încheiat probele scrise ale examenului de bacalaureat! Sute de elevi botoșăneni au susținut astăzi a treia probă scrisă a examenului maturității.

Geografia, Biologia sau Istoria sunt probele la alegere a profilului, care le-au dat mari bătăi de cap elevilor botoșăneni în sesiunile anterioare, drept pentru care, în această dimineață tinerii și-au pus ultima speranță când au plecat spre centrele de examinare.

Din cei peste 400 de candidați înscriși să susțină proba la alegere a profilului, numărul elevilor care s-au prezentat astăzi în centrele de examinare ale județului Botoșani a fost de 321, iar procentul de prezență fiind de 75,53%.

Familiarizați deja cu sesiunea de bac, candidații care au susținut în această dimineață proba la alegere a profilului au ieșit din centrele de examen destul de încrezători. Aceștia spun că în mare parte le-au picat subiecte la care se așteptau și speră că de această dată norocul va fi de partea lor.

Chiar dacă greul a trecut, elevii încă nu au scăpat de stres. Mai sunt câteva probe până la terminarea acestei sesiuni.

Primele rezultate vor fi afișate pe data de 1 septembrie, urmând ca în aceeași zi să fie depuse și contestațiile. În perioada 2-5 septembrie contestațiile vor fi soluționate, iar pe 6 septembrie se vor afișa rezultatele finale.

Citeste si:

Facebook Comments