VIDEO! Loc pentru animale distrus de copii?!

Din dorința ca iubitorii de animale să aibă un loc special unde să își plimbe necuvântătoarele, autoritățile au amenajat în trei dintre parcurile din oraș, zone speciale pentru animalele de companie. Recent, a fost deschisă și cea din Parcul Tineretului doar că deja acesta este distrusă. Stăpânii de animale spun că mai mult decât animalele, în parcul pentru câini se joacă copiii.

La solicitarea stăpânilor de animale din Parcul Tineretului, Direcția de Servicii Publice Sport și Agrement a amanejat al treilea spațiu destinat animalelor de companie. La mai puțin de o lună de la deschidere, obiectele unde câinii puteau fi antrenați au fost făcute bucăți.

Există și o explicație. Cei mai mici botoșăneni din zonă, duc lipsă de spații de joacă. Chiar lângă spațiu de câini au fost amplasate și câteva leagăne, însă prea puține pentru numărul mare de copii din zonă. În atare condiții, cei mici s-au orientat spre parcul de câini.

Cert este faptul că stăpânii de animale trebuie să îi roage pe cei mici să părăsească parcul pentru a nu risca să fie mușcați de patrupede.

Angajații Direcției de Servicii Publcie Sport și Agrement urmează să efectueze reparații la echipamentele din parc. Poate că, autoritățile ar trebui să ia în calcul și extinderea spațiului de joacă pentru copii din Parcul Tineretului.

Citeste si:

Facebook Comments