VIDEO! Mamă revoltată de condiţiile educaţionale din pandemie

Părinte revoltat de condiţiile educaţionale din pandemie. Un copil de clasa I a ajuns acasă plângând, acuzând dureri şi iritaţii în zona gurii. Asta după obligativitatea de a purta mască pe tot parcursul orelor, fără să o mai dea jos din când în când. Mama copilaşului este extrem de revoltată şi declară că aşa ceva este inacceptabil. Nu este singurul părinte indignat pe situaţia actuală. De când a început noul an şcolar tot mai mulţi părinţi şi-au declarat nemulţumirile prin intermediul unor proteste.

Noul an şcolar în pandemie a început, iar revoltele şi nemulţumirile nu au întârziat să apară. O mamă din satul Fundul Herţii, comuna Cristineşti, i-a contactat pe reporterii Somax Tv şi le-a povestit cum băieţelul său, de clasa întâi, a ajuns ieri acasă plângând. Copilul i-a arătat mamei că în zona gurii a dezvoltat o iritaţie, care îl doare foarte tare. Deşi mama i-a spus să comunice cu doamna învăţătoare şi să îi zică orice neînţelegere, soluţii nu se prea pot lua, deoarece cadrele didactice se tem să nu fie luate prin surprindere de un control.

Femeia, foarte revoltată şi supărată, a mai declarat că de cele mai multe ori copilul revine acasă fără să se fi atins de pacheţelul pregătit de către ea.
De partea acestei mame s-au alăturat mai bine de 20 de părinți, care sunt extrem de supărati şi revoltati de cele întâmplate. Şi mai ales, de frică să nu mai ajungă şi alţi copii în aceeaşi situaţie.

De la când a început școala, zeci de părinţi au luat deja iniţiativă protestând în faţa şcolilor sau a primăriilor. Primul protest a fost la Şcoala nr. 8 “Elena Rareş”, din municipiu. Acolo, părinţii au fost revoltaţi pe faptul că elevii de clasa a III-a stau în condiţii mai grele ca la puşcărie, fără să bea apă şi fără să mănânce. De altfel, în această săptămână a mai avut loc un protest în faţa primăriei din Dorohoi. Mai mulţi părinţi, împreună cu copilaşii, au protestat pentru împotriva obligativităţii de a purta mască.

Citeste si:

Facebook Comments