VIDEO! Măsuri drastice în vămi și la intrările în județ

Măsuri drastice luate de frica pestei porcine africane! Speriate de dezastrul din țară, autoritățile sanitar veterinare au întărit măsurile de prevenție. Astfel, la intrările în județ vor fi filtre de poliție ce vor verifica autoturismele ce intră în Botoșani, în punctele vamale mașinile vor fi dezinfectate iar vânătorii vor intensifica împușcarea porcilor mistreți. Un șef de a vrut să se asigure că măsurile luate nu au deloc miros politic.

Depistarea unui focar de pestă porcină în județul Botoșani, ar reprezenta o gaură adâncă în economie. De aproape 2 ani, autoritățile au reușit să mențină la distanță de Botoșani peste porcină africană dar având în vedere ritmul galopant cu care virsul se extinde, conducerea Direcției Sanitar Veterinare vine cu noi dispoziții ce au menirea de a preveni pericolul.

La Instituția Prefectului a avut loc joi Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor unde s-au prezentat noile măsuri.

Iar în plus, în fiecare punct vamal, respectiv la Rădăuți Prut și Stânca Costești, mașinile care intră în țară vor fi dezinfectate și controlate pentru ca nu cumva să transporte carne sau produse din porc.
Ba mai mult, s-a dispus intensificarea acțiunilor de vânătoare la mistreț.

Aproximativ 500 de vânători și personal din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor au început pregătirile. Toți mistreții împușcați vor fi duși la control la Direcția Sanitar Veterinară iar dacă nu sunt suspiciuni de boală, vor fi dați spre consum.

Îngrijorat ca nu cumva, cetățenii să perceapă măsurile drept unele cu iz politic, a intervenit și vicepreședintele Consiliului Județean.

Crescătorii de porci sunt atenționați să apeleze de îndată la medicul veterinar dacă observă semne de boală la animale. Pesta porcină africană nu se transmite la om.

Citeste si:

Facebook Comments