VIDEO! Medic botoșănean rănit grav într-un accident feroviar

Un medic rezident cardiolog din Botoșani, care profesează la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, a suferit un grav accident. Mașina pe care bărbatul de 30 de ani o conducea a fost izbită în plin de trenul Iași-Dorohoi, în apropierea localității Vlădeni. Autoturismul medicului a fost târât aproape 200 de metri pe calea ferată. Tânărul a suferit multiple leziuni și a fost transferat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Conducătorul auto este fiul primarului comunei Ibănești, Romică Magopeț.


Nenorocirea a avut loc vineri seară în apropiere de localitatea ieșeană Vlădeni. Tânărul medic cardiolog făcea naveta între Iași și Botoșani. La nivelul cu calea ferată, medicul nu s-a asigurat și a fost izbit în plin de trenul Iași-Dorohoi, fiind târât aproape 200 de metri pe sinele de cale ferată.

Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție dar și cadre medicale.

Robert Magopeț, care este fiul primarului comunei Ibănești, Romică Magopeț, şi este medic cardiolog rezident la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași se afla singur în autoturism. Victima a fost preluată de colegii săi și transportată de la Spitalul Sfântul Spiridon. Mecanicul locomotivei a fost testat alcoolscopic valoarea rezultată fiind de 0,41 mg/l alcool pur in aerul expirat.


Polițiștii ieșeni întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Citeste si:

Facebook Comments