VIDEO! Patinoarul de la Cornișa se deschide cu o petrecere

Veste bună pentru iubitorii sportului pe gheață. De mâine își pot scoate patinele din dulap și pot da drumul distracției la Cornișa. Joi după amiază, începând cu ora 17.00, se deschide patinoarul acoperit de la Zona de Agrement Cornișa cu o petrecere de Halloween.

Pregătirile pentru deschiderea patinoarului de la Cornișa au intrat în linie dreaptă și totul este pregătit pentru noul sezon de distracție pe gheață. Deschiderea oficială va avea loc mâine începând cu ora 17.00, când va fi organizat evenimentul „Happy Halloween la patinoar”. Pentru această petrecere botoșănenii dornici să participe trebuie să vină pregătiți pentru concursul de costume și cel de sculptat dovleci. Totodată, participanții vor avea parte și de multe alte surprize.

Evenimentul de mâine este organizat de Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, care are în administrare Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa. Directorul serviciului, Eugen Țurcan, spune că în acest an la patinoar va fi amenajat și un punct de alimentație publică.

În acest an, nu va mai fi deschis patinoarul din aer liber de la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.

Citeste si:

Facebook Comments