VIDEO! Poliția Locală, împroșcată cu noroi

”Unii dintre polițiștii locali nu și-au depășit stadiul de gardian public”, este constatarea făcută astăzi de către unul dintre membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Membrii acestei structuri nu au avut deloc cuvinte de laudă pentru activitatea polițiștilor locali și i-au criticat fără menajamente spre dezamăgirea șefului de la Locală.

Nu știu să se impună, nu sunt suficient de vizibili și nu acționează așa cum spune legea și în plus au salarii exorbitante. Sunt doar câteva dintre concluziile trase de unii membrii ce fac parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică la adresa polițiștilor locali.

Șeful Poliției Locale a prezentat un raport de activitate al instituției pe care o conduce din care reieșea că gradul infracționalității a scăzut iar prevenția făcută de oamenii săi, dă roade. Nu de aceeași părere au fost însă și colegii săi de ședință.

Directorul Poliției Locale a precizat faptul că Centrul Istoric nu reprezintă neapărat o zonă pericol a orașului dar a fost de îndată contrazis.

Iar criticile au continuat și pe sectorul parcări. Membrii ATOP îi acuză pe polițiștii locali că nu aplică suficiente amenzi șoferilor care își parcheză dubele cu marfă în parcarea de la Piața Centrală și blochează pe parcursul întregii zile parcarea.

Șeful de la Poliția Locală susține că nu are suficient personal iar angajații fac față cu greu.

Cat despre parcările neregulamentare de la Piața Centrală, situația se va remedia în momentul în care va intra în vigoare celebrul regulament de administrare a parcărilor pus la punct de Primăria Botoșani.

Citeste si:

Facebook Comments