VIDEO! Primari infectaţi cu SARS-COV-2

Virusul Covid-19 atacă şi în instituţiile publice. Doi primari din judeţul Botoşani au fost declaraţi pozitivi pentru infecţia cu noul Coronavirus. Aceştia sunt internaţi în spital pentru a fi trataţi, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au deschis o anchetă epidemiologică. De altfel, acestea nu sunt singurele cazuri. La nivel naţional s-a înregistrat un număr record de noi cazuri. Aproape 3.000 de români s-au infectat cu acest virus. Autorităţile îndeamnă la înţelegere şi la respectarea măsurilor de protecţie sanitară.


Primarul comunei Avrămeni şi primarul comunei Viişoara au fost infectaţi cu virusul Covid-19. Cei doi aleşi locali au prezentat în aceste zile simptome specifice infecţiei cu SARS-COV-2 şi din aceste motive s-au prezentat la spital. Cei doi primari au fost testaţi pentru infecţia cu noul Coronavirus, iar testul a ieşit pozitiv în cazul amândurora. Astfel că, cei doi s-au văzut nevoiţi să se interneze în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.


Totodată, pe lângă cele două cazuri înregistrate în primăriile din comunele Avrămeni şi Viişoara, au fost depistaţi şi oamenii ai legii care au ajuns la spital infectaţi cu noul Coronavirus.

Este vorba despre un poliţist din cadrul Serviciului Rutier din Botoşani, dar şi despre şeful unei Secţii de Poliţie Rurală. De asemenea, un agent şef din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean a fost depistat pozitiv ieri. Tot în aceeaşi zi, o angajată a Poliţiei Rutiere a fost declarată pozitivă pentru infecţia cu acest virus. Cazurile au început să apară şi la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, de unde au fost raportate două noi infectări.

De altfel, reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică au raportat un număr îngrijorător de noi cazuri la nivel naţional. Aproape 3.000 de români s-au infectat cu acest virus, dintre care 30 sunt la Botoşani. Mai exact, 2.958 de cetăţeni sunt pozitivi pentru Coronavirus.


Situaţia la nivel naţional începe să fie din ce în ce mai rea. Spitalele din capitala ţării încep să nu mai facă faţă numărului crescut de îmbolnăviri. Doar luni un pacient internat înt-un spital din Bucureşti a fost trimis înapoi la Botoşani cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne pentru că nu mai sunt locuri la Reanimare.

Citeste si:

Facebook Comments