VIDEO! Şcoala nu va începe în condiţii normale

Numărul mare de infectări zilnice îi alarmează pe mai marii statului. De aproape două săptămâni se înregistrează zilnic peste 1.000 de noi cazuri. De altfel, situaţia revenirii la şcoală din toamnă nu este certă. Klaus Iohannis, preşedintele României, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri, că şcoala, sigur, nu va începe în condiţii normale. Pentru acest fapt, autorităţile au pregătit patru scenarii.

Este clar. Revenirea la şcoală, din toamnă, nu se va face în condiţiile în care cu toţii ne-am dori să fie posibil. Primul om în stat, Klaus Iohannis, a declarat ieri, în cadrul conferinţei de presă, că în mod cert elevii şi cadrele didactice nu pot reveni în unităţile şcolare aşa cum s-ar dori. O decizie finală va fi prezentată săptămâna viitoare de către preşedinte, după ce va discuta şi cu ceilalţi miniştri. De asemenea, tot săptămâna viitoare se vor contura şi posibilele scenarii în care s-ar ţine cursurile.

Şcolile ar putea decide ce scenarii pot adopta în funcţie de ciclul de învăţământ. Însă, hotărârea finală va fi luată de către Direcţiile de Sănătate Publică, Inspectoratele Şcolare şi conducerea unităţii de învăţământ.

Citeste si:

Facebook Comments