VIDEO! Se pregătește înlocuirea tramvaielor cu autobuze

VIDEO! Se pregătește înlocuirea tramvaielor cu autobuze

În scurt timp, botoșănenii nu vor mai călători prin oraș cu tramvaiele. Municipalitatea pregătește înlocuirea vagoanelor galbene cu autobuze, iar cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla pe la începutul anului viitor.

Primarul Cătălin Flutur a anunțat ieri că în câteva zile se va semna contractul de finanțare pentru proiectul privind reabilitarea căii de rulare și modernizarea transportului local, iar mai apoi societatea Eltrans va putea demara procedura de achiziție în leasing operațional pentru autobuze.

Peste câteva luni botoșănenii vor scăpa de tramvaiele care s-au dovedit a fi extrem de periculoase. Vagoanele galbene vor fi scoase din circulație la începutul anului viitor și vor fi înlocuite cu nouă autobuze care vor fi achiziționate prin leasing operațional. Cel puțin, asta promite edilul Cătălin Flutur, care mai spune că în câteva zile va fi semnat și contractul de finanțare al proiectului privind reabilitarea căii de rulare și înlocuirea tramvaielor.

Primarul Cătălin Flutur susține că acest lucru nu a putut fi realizat până acum pentru că proiectul ar fi fost blocat de Guvernul PSD.

Proiectul de modernizare a transportului public electric prevede lucrări ample la calea de rulare dar și achiziționare a 9 tramvaie noi. Valoarea proiectului este de 32 de milioane de euro, fondurile fiind atrase prin Programul Operațional Regional.

Pe parcursul derulării lucrărilor, aproximativ 3 ani de zile, tramvaiele vor fi înlocuite cu 9 autobuze.

Citeste si:

Facebook Comments