VIDEO! Tablete cu internet pentru elevii din două comune

Primarii din două comune din Botoşani au găsit soluţii pentru ca școlarii să poată participa la cursurile online. Astfel că, elevii din Lunca şi Păltiniş vor beneficia în următoarele zile de tablete cu internet pentru a învăţa mai uşor. În plus, primarul comunei Lunca a spus că şi profesorii unităţii de învăţământ vor primi aceste tablete.

Ordinul Ministrlui Educației, prin care a cerut ca toţi elevii să participe la cursurile online, a stârnit aprigi controverse. Profesori, părinți și elevi s-au întrebat cum vor putea participa la cursurile online, mai ales școlarii care provin din mediul rural, ori din familii devaforizate, care nu au curent electric, și nici telofoane. Și cu atât mai puțin internet. Doi primari din județul Botoșani nu au stat prea mult pe gânduri și au găsit soluții astfel încât elevii să poată participa la aceste cursuri. Primarul comunei Lunca, Marcel Marcu, va achiziţiona 395 de tablete pentru toţi copiii comunei, dar şi pentru cadrele didactice.

Pe criteriul că învăţământul românesc este obligatoriu, dar şi gratuit, tabletele vor fi achiziţionate din fondurile primăriei.

Potrivit edilului, numărul tabletelor ce urmează a fi achiziţionate vor ajunge în posesia beneficiarilor în curs de 10 zile.

La fel s-a gândit şi primarul comunei Păltiniş, Costel Romanescu. După o serie de discuţii purtate cu directorul şcolii din comună, s-a ajuns la concluzia ca toţi elevii din Păltiniş, indiferent de unitatea de învăţământ unde sunt înscrişi, să beneficieze de tablete cu internet.

Fondurile pe care în mod normal autoritatea locală le aloca unui grandios festival, acum se vor îndrepta către educaţie.
Din fericire, pentru elevii din cele două comune primarii au găsit soluții, însă tot județul sunt sute de copii care, în aceste condiții, nu au acces la educație.

Citeste si:

Facebook Comments