VIDEO! Trei scenarii pentru începerea școlii

”Pe 14 septembrie începe noul an școlar, iar pentru amjoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la școală”. Afirmația îi aparține președintelui României, Klaus Iohannis în cadrul unei conferință de presă susținută ieri, unde au fost lămurite semnele de întrebare pe care profesorii, părinţii şi elevii şi le tot puneau de săptămâni încoace. Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple cum par la prima vedere. Autorităţile au pregătit trei scenarii, ce vor fi aplicate de către autorităţile locale din fiecare judeţ.

În cadrul conferinţei susţinute de către preşedintele Klaus Iohannis, acesta a anunţat că şcoala sigur va începe pe 14 septembrie. Însă, pentru a evita eventualele neplăceri, autorităţile au dezbătut şi ulterior au pregătit scenariile cu ajutorul cărora vom şti cum va începe, de fapt, şcoala.
Şi astfel, preşedintele a prezentat cele trei scenarii, denumite verde, galben şi roşu.

Din fericire, judeţul Botoşani se află, momentan, pe lista scenariului verde. Cum, de altfel, ieri a fost înregistrat doar un caz nou de Coronavirus, iar astăzi doar 4 noi cazuri.

Situaţia va fi monitorizată zilnic de către autoriăţile locale de la nivelul fiecărui judeţ.

Unii dintre botoşăneni nu sunt încântați de ideea de a-și trimite copiii la școală, pentru că nu cred că sunt în siguranță.

De ieri şi până astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că în România s-au înregistrat alte 1.345 de noi cazuri de infectare cu Coronavirus, iar numărul total a fost astăzi de 57.895 cazuri. La Botoşani s-au înregistrat doar 4 noi cazuri, numărul total ajungând la 1.192.

Citeste si:

Facebook Comments