VIDEO! Un an de foc pentru pompierii botoșăneni

Zi de zi, 24 de ore din 24 pompierii botoșăneni au fost la datorie pentru siguranța celor din jur. Au efectuat aproape 1000 de intervenții în 360 de zile și au avut de-a face în fiecare oră, cu o situație limită. Acesta este doar o parte din bilanțul pompierilor botoșăneni pe anul trecut, prezentat astăzi în cadrul unei ședințe oficiale la Prefectura Botoșani.

Pompierii botoșăneni și-au prezentat astăzi bilanțul în sala Nicolae Iorga a Prefecturii județului Botoșani. La eveniment au participat ofițeri, subofițeri dar și numeroase oficialități și invitați din structurile ISU-SMURD de la nivel național. Printre aceștia s-a aflat și coordonatorul UPU-SMURD Moldova, Diana Cimpoieșu, de la Iași.

Ședința de bilanța a început cu prezentarea acvitității Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Conform datelor oficiale, pompierii botoșăneni au intervenit în peste 800 de situații de urgență, adică aproximativ câte una în fiecare oră din anul 2019.

Cele mai numeroase situații de urgență au fost legate de incendiile de vegetație care au făcut ravagii în această vară. De altfel numărul intervențiilor a a crescut față de anul 2018.


Totodată, șeful ISU Botoșani a precizat că pompierii pun accent mai ales pe prevenție, tocmai pentru a reduce numărul de situații de urgență. Au fost derulate numeroase campanii, unele unicat la nivel național.

Șeful ISU Botoșani a arătat că la Botoșani, activitatea pompierilor și a angajților SMURD se bazează și pe activitatea voluntarilor. Aceștia au participat la sute de misiuni.

Activitatea ISU a fost apreciată și de șefii Prefecturii și ai Consiliului Județean. Alexandru Colbu dar și Costică Macaleți au adus mulțumiri pompierilor pentru efort dar au sfătuit și primarii din județ să dea o mână de ajutor atunci când este posibil prin organizarea serviciilor de voluntari.
În cadrul ședinței de bilanț au fost recompensați și onorați toți angajații ISU care s-au remarcat de-a lugul anului 2019, în cadrul misiunilor ISU-SMURD.

În cadrul bilanțului au fost prezentate și celelalte activități specifice, pe lângă prevenție și răspuns, adică cele legate de control și legalitate privind siguranța la incendii.

Citeste si:

Facebook Comments