VIDEO! Valea unde curge lapte și amar

Laptele ține în viață comunități întregi în județul Botoșani. Pe toată valea Bașeului, țăranii se salvează de sărăcie numai prin muncă susținută și creșterea animalelor. Respectând o tradiție de sute de ani, oamenii din zona Săveniului, cresc vaci și vând laptele procesatorilor care s-au înmulțit considerabil în ultimii zece ani. Ba chiar se spune că în această parte a Botoșaniului s-ar afla și cel mai bun lapte din România.

Pe toată valea Bașeului, în județul Botoșani, de la Vlăsinești la Coțușca, de sute de ani există o tradiție a creșterii vacilor de lapte. De altfel, fără locuri de muncă și de multe ori condamnați la sărăcie, oamenii supraviețuiesc din vânzarea acestui produs din ce în ce mai prețios, mai ales în zona Săveniului.

Maria Honciuc, din Vlăsinești, de exemplu, spune că cele 20 de vaci cu lapte, pe care le crește, sunt cea mai de preț avere. Vinde laptele la procesator și reușește să supraviețuiască împreună cu familia.

La fel trăiesc și alte mii de botoșăneni care locuiesc în satele din zona Săveniului.

Odată cu ridicarea fabricii de cașcaval de la Săveni, din perioada comunistă, tradiția creșterii vacilor a fost încurajată pentru a putea susține producția. De altfel încă din anii ’60 au apărut rețete unicat la Botoșani, continuate de tot mai mulți procesatori, reuniți sub brandul “cașcavalul de Săveni”, propus pentru recunoaștere la nivel european.

Pe de altă parte, deși pe valea Bașeului curge numai lapte, de multe ori pâinea este amară. Pentru a-și câștiga existența, sătenii muncesc la vite de la primele ore ale zilei și până după apusul soarelui.

Mai mult decât atât, pe tot mai mulți crescători de vite îi nemulțumește prețul oferit pentru lapte.

Județul Botoșani se află și într-un clasament național privind numărul de bovine dar și în privința produselor din lapte. De altfel se spune că avem printre cel mai bun lapte de vacă din țară.

Citeste si:

Facebook Comments