VIDEO! Zeci de botoșăneni sancţionaţi de poliţişti

Alte zeci de sancţiuni au fost aplicate de poliţişti, botoșănenilor care nu au respectat măsurile sanitare de protecţie, dar şi celor care au forţat ieşirea în afara locuinţei sau gospodăriei după ora 23.00. În total, 8 acţiuni punctuale au fost organizate de autorităţi de ieri şi până astăzi.

Pe raza întregului judeţ au fost organizate opt acţiuni punctuale, în sistem propriu şi integrat, de către poliţişti. Au fost controlate 113 societăţi comerciale şi 86 de mijloace de transport în comun. Echipele de control au fost formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, poliţişti de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului.

Astfel, aceştia au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.000 de lei. Dintre acestea, 69 au fost aplicate persoanelor care nu aveau masca de protecţie şi 5 celor care nu au respectat măsura interdicţiei privind deplasarea.

În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne şi instituţiile cu atribuţii de control vor verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totul, pentru a preveni şi combate efectele pandemiei.

Citeste si:

Facebook Comments