VIDEO! Zeci de ”taximetriști”, depistați fără licență în trafic

Zeci de persoane care efectuau curse în regim de taxi, în județul Botoșani, au fost depistați în trafic deși nu dețineau autorizație emisă de organele competente. Totul a ieșit la iveală în cadrul unei acțiune de amploare desfășurate de polițiștii rutieri în județ, de la începutul lunii august. Oamenii legii au verificat dacă transportatorii de persoane, care efectuează curse naționale și internaționale, respectă reglementările în vigoare.

De la începutul lunii august, poliţiştii rutieri au organizat o acţiune în tot județul Botoșani, prin care s-a urmărit verificarea transportului naţional şi internaţional de persoane. Polițiștii au verificat legalitatea transportului, dacă se emit tichete de călătorie sau dacă se respectă capacitatea de îmbarcare.

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au depistat 46 de persoane care efectuau transport în regim de taxi, fără a deţine autorizaţie emisă de organele competente. În aceste cazuri, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 38/2003, precum şi suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor pentru o perioadă de 6 luni.

Totodată, înaintea începerii noului an școlar au fost verificate toate microbuzele şcolare din judeţul Botoşani în bazele de date ale Poliţiei Române. În cazurile unde au fost constatate nereguli, autorităţile administrativ teritoriale au fost notificate pentru a intra în legalitate. Dacă situația nu va fi remediată responsabilii vor fi amendați, și în plus, va fi suspendat dreptul de utilizare al microbuzului pentru 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare şi plăcuţelor de înmatriculare.

Acțiunea care se desfășoară la nivel național va continua și în perioada următoare.

Citeste si:

Facebook Comments