Virtuțile și viciile lumii contemporane într-o expoziție deosebită

În spatele virtuților se ascund viciile lumii contemporane.

Acesta este mesajul simplu dar atât de sugestiv al ultimei expoziții realizate de scenograful și artistul grafic Mihai Pastramagiu.

Cunoscut publicului botoșănean și nu numai pentru activitatea sa prodigioasă din lumea teatrului, Mihai Pastramagiu a reușit să impresioneze prin lucrările sale de grafică, adunată într-o nouă expoziție personală, vernisată sâmbătă la City Gallery.

Tema expoziției, așa cum o dezvăluie și Mihai Pastramagiu, este complexitatea firii umane.

Totodată, artistul mărturisește că s-a inspirat din lumea teatrului, de care este legat de aproape două decenii.

Expoziția de grafică a lui Mihai Pastramagiu este apreciată la nivelul artiștilor plastici botoșăneni, ca o expresie filosofică minunat redată pe coala de hârtie.

Expoziția de grafică realizată de Mihai Pastramagiu poate fi admirată până pe 20 noiembrie, de luni până sâmbătă între orele 10.00 și 18.00 iar duminica de la 10.00 la 13.00.

Mihai Pastramagiu este un scenograf foarte apreciat în țară dar și un pasionat de grafică și pictură.

 

Citeste si:

Facebook Comments