Până acum ei ajungeau la Iași
De la deschiderea compartimentului de Neurochirurgie la Spitalul Județean, nu mai puțin de 23 de botoșăneni au fost operați la Botoșani. Până în acest an, pacienții care aveau nevoie de astfel de servicii medicale erau transportați la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Însă, din păcate, nu de puține ori pacienții decedau din cauza faptului că nu ajungeau în timp util.
Reprezentantii celei mai mari unități spitalicești din județ au precizat, că Ministerul Sănătăţii a alocat suma de 400.000 lei pentru achiziţionarea unei mese de operații şi lămpii scialitice, urmând să se ocupe de acest lucru începând cu săptămana viitoare.
Tot pentru secţia de Neurochirurgie s-a achiziţionat un nou aparat de terapie intensiva.