ZIUA INAUGURĂRII. Trump devine oficial al 45-lea preşedinte al SUA. 5 puncte esenţiale de pe agenda noului şef de la Casa Albă

ZIUA INAUGURĂRII. Trump devine oficial al 45-lea preşedinte al SUA. 5 puncte esenţiale de pe agenda noului şef de la Casa Albă

Donald Trump depune vineri jurământul pentru a deveni al 45-lea preşedinte al SUA într-o atmosferă tensionată, la Washington, unde sunt aşteptaţi să protesteze peste 250.000 de oameni, iar participarea populară la ceremonii este sub jumătate faţă de cea de la inaugurarea lui Barack Obama.

Tot vineri, un proces minuţios de eliberare-ocupare a Casei Albe, denumit „transferul familiilor”, are loc în decursul a 5 ore, timp în care familia Obama trebuie să plece, iar familia Trump să vină la reşedinţa prezidenţială din capitala SUA.

Washington se va transforma vineri într-o veritabilă fortăreaţă, cu ocazia inaugurării lui Donald Trump în postura de cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, pe străzi urmând să se afle peste 250.000 de oameni care protestează faţă de poziţiile controversate ale lui Trump, iar alţii 700-800.00 vor veni să privească ceremoniile publice – jurământul depus pe scările Capitoliului şi parada până la Casa Albă, relatează Reuters.

Poliţia estimează că vor fi în total pe străzi peste 900.000 de persoane, atât oponenţi cât şi susţinători ai lui Donald Trump. Spre comparaţie, la prima inaugurare a lui Barack Obama, în 2009, au participat în jur de 1,8 milioane de persoane, conform Politico.

Citeste si:

Facebook Comments