VIDEO! Zona Metropolitană se destramă

Zona Metropolitană se destramă. Recent, asociaţia a pierdut doi membri fondatori, după ce reprezentanții comunelor respective au ales să se retragă aproape în același timp. Ce motive invocă primarii dar şi ce spune directorul executiv al organizației vedeți în materialul următor.

La Răchiţi, primarul dă vina pe lipsa de iniţiativă a asociaţiei. În patru ani de la înfiinţare, spune edilul, comuna pe care o păstoreşte nu a a avut aproape nimic de câştigat. Doar de plătit cotizaţia lunară.

Aproape în același timp, tot în ianuarie, reprezentanții comunei Mihai Eminescu au decis şi ei să părăsească Zona Metropolitană, invocând aceleași motive. De aceea nici nu mai doresc să plătească.

De partea cealaltă, directorul executiv al asociaţiei spune că e vorba mai mult de decizii politice. Pentru că aceste două comune ar fi câştigat mult mai mult decât au plătit în tot acest timp. Doar prin proiectul de achiziţie de energie electrică de la bursă, comunele ar fi făcut economii de sute de mii de lei.

Ca membru al asociaţiei, fiecare comună trebuie să plătească lunar aproape 1.400 de lei. Însă nu de asta au ieşit, mai spune directorul. Pentru că, de fapt, cele două comune nu şi-ar mai fi plătit cotizaţia de mult timp, una de doi ani, iar cealaltă de un an.

Zona Metropolitană a luat naştere în anul 2013. Acum au mai rămas în ea cinci comune: Stăuceni, Băluşeni, Curteşti, Vlădeni şi Roma. Pe lângă acestea, parte a asociaţiei este şi municipiul Botoşani, care asigură aproximativ 75% din cotizaţii, dar și orașul Bucecea.

Citeste si:

Facebook Comments